Categorii
Asistență tehnică Iluminare stradală Managementul deșeurilor solide Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Toate

Guido Beltrani, Directorul Biroului de Cooperare a Elveției, a vizitat satul Borogani și satul Selemet, comunități-partenere a proiectului MĂ IMPLIC

Guido Beltrani, Directorul Biroului de Cooperare a Elveției, a vizitat satul Borogani și satul Selemet, comunități-partenere a proiectului MĂ IMPLIC.

Scopul vizitelor oficiale a echipei Biroului SDC a fost să afle despre progresele înregistrate în cadrul proiectelor implementate cu suportul Proiectelui MĂ IMPLIC.

La Borogani, au avut o întrevedere cu Dna Primar Elena Savițiki, membrii Echipei de Inițiativă Comunitară și Operatorul de Servicii Comunale, de la care au aflat detalii importante despre proiectul de îmbunătățire a serviciului comunal de evacuare a deșeurilor. 

La finele anului 2022, comunitatea din Borogani a reușit să lanseze un serviciu modern de gestionare a deșeurilor, care asigură colectarea separată a deșeurilor, valorificarea deșeurilor reciclabile și depozitarea organizată a acestora. Începând cu luna februarie 2021, primăria Borogani, împreună cu operatorul de servicii și locuitorii satului depun eforturi comune pentru a îmbunătăți serviciul comunal de gestionare a deșeurilor solide din localitate, cu suportul proiectului Mă Implic, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare SDC.

La Selemet, Dl Guido Beltrani, Directorul Biroului SDC și colegii săi au aflat de la Dna Primar Tatiana Badan, membrii Echipei de Inițiativă Comunitară și Operatorul de Servicii Comunale, despre progresele , dar și provocările înregistrate în cadrul proiectului “Modernizarea și îmbunătățirea sistemului de iluminat public stradal în localitatea Selemet”. 

Grație acestui proiect satul Selemet beneficiază de iluminat public stradal modern, eficient și de calitate, care asigură confortul și siguranța cetățenilor, accesul sigur al copiilor la diverse instituții educaționale, funcționalitatea activităților economice (zona comercială, pensiuni turistice), mai mult ca atât de iluminat arhitectural, care confer un design modern. Primăria Selemet, împreună cu operatorul de servicii și locuitorii satului depun eforturi comune pentru a îmbunătăți serviciul de iluminat public stradal din localitate, cu suportul proiectului Mă Implic, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare SDC. În satul Selemet au fost implementate mai mult de 10 proiecte din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare SDC, care au contribuit substanțial la dezvoltarea economică și socială a comunității.

În perioada 2021-2023, treizeci de localități/grupuri de localități implementează proiecte destinate îmbunătățirii livrării serviciilor de gospodărie comunală, cu suportul proiectului “MĂ IMPLIC”, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și implementat de SKAT Consulting. Lista completă a APL-urilor partenere aici

#maImplic #skatConsulting # #streetlighting #solidwastemanagement #civicengagement 

Categorii
Aprovizionare cu apă Asistență tehnică Cooperarea donatorilor Iluminare stradală Managementul deșeurilor solide Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Sanitație Toate

Comunitățile partenere obțin rezultate frumoase, grație asistenței tehnice, instruirilor și suportului experților proiectului Mă Implic.

Comunitățile partenere obțin rezultate frumoase, grație asistenței tehnice, instruirilor și suportului experților proiectului Mă Implic.

În primăvara acestui an 728 de primării au intrat în concursul de proiecte pentru Programul Național “Satul European”. Printre proiectele câștigătoare, prioritare de dezvoltare locală în perioada 2022-2023 se regăsesc și dosarele a 30 de APL, partenere ale proiectului MĂ IMPLIC.

Primăriile, cu suportul programului “Satul European”, vor îmbunătăți sau crea noi servicii comunale și vor dezvolta infrastructura locală. Proiectele acoperă diverse domenii precum: alimentare cu apă și canalizare, iluminare stradală, infrastructura socială, energie regenerabilă, proiecte de restaurare a monumente istorice, activități sportive și culturale.

Unele primării au ales să aplice pentru susținerea Guvernului la cofinanțarea proiectelor investiționale. Astfel, Nișcani și Capaclia au obținut resursele necesare pentru co-finanțarea proiectului implementat cu suportul Mă Implic (iluminare stradală și respectiv alimentare cu apă).

Lista completă a celor 492 proiecte de infrastructură, selectate de către Guvernul Republicii Moldova pentru a primi finanțare din sursele Fondului Național privind Dezvoltarea Regională și Locală (FNDRL) este disponibilă aici.

Ne bucurăm mult pentru succesele celor 30 de parteneri a proiectului MĂ IMPLIC, le aducem sincere felicitări pentru aceste reușite. Echipa proiectul MĂ IMPLIC va continua să ofere tot suportul necesar pentru consolidarea capacităților primăriilor pentru a deveni mai eficiente în activitatea lor și mai deschise, inclusive față de cetățeni.

#maImplic #skatConsulting #satuleuropean #swisscooperation