La nivel local, proiectul sprijină 14 grupuri de autorități publice locale (APL) în exercitarea funcțiilor atribuite acestora, într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil:
La nivel național, proiectul oferă suport Guvernului în promovarea și coordonarea reformei administrației publice locale, având ca obiectiv abordarea acestei inițiative într-un mod eficient, eficace și transparent.
În acest context, se desfășoară diverse activități atât la nivel local, cât și național.
30 administrații publice locale / grupuri de administrații publice locale din regiunile Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia au implementat proiecte pentru îmbunătățirea serviciilor de gospodărie comunală, cu suportul proiectului “ MĂ IMPLIC” din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare.
La nivel local, proiectul sprijină 14 grupuri de autorități publice locale (APL) în exercitarea funcțiilor atribuite acestora, într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil:
Proiectul “MĂ IMPLIC” este implementat de către Skat Consulting Ltd (SKAT),
o companie de consultanță independentă cu sediul în Elveția și centru
de resurse specializat în dezvoltare și ajutor umanitar în țările
aflate în tranziție și în dezvoltare.
Experții proiectului oferă expertiză tehnică și suport în management, dar și instruire, facilități de cercetare și implementarea cu succes a proiectelor.
© Toate drepturile rezervate – 2025 Mă implic