Abordarea strategică a problemei ecologice din localitatea Copceac
Conform ultimelor date, fiecare gospodărie din satul Copceac are amenajată cel puțin câte 2 gropi menajere sau haznale pentru colectarea apei menajere uzate. Numărul mare a acestora și gestionarea incorectă a apelor uzate au afectat peste 70% din teritoriul satului, punând în pericol calitatea apelor subterane și sănătatea publică. Majoritatea locuitorii sunt interesați să beneficieze de servicii publice de canalizare și sunt de acord să se implice și chiar să contribuie financiar. Dar bugetul primăriei nu ar fi fost suficienți pentru realizarea unui proiect atât de ambițios.
Este bine cunoscut că satul Copceac, grație implicării active a administrației publice locale, dar și a mobilizării comunitare a reușit să creeze parteneriate cu diverse organizații internaționale, astfel aducând investiții substanțiale în dezvoltarea infrastructurii satului. Din anul 2018 satul dispune de o stație de epurare modernă, datorită efortului comun al câtorva parteneri de dezvoltare din Germania, Belgia, și Republica Slovacă. La sfârșitul anului 2019, consiliul local a decis ca investițiile capitale să fie orientate în mod specific spre dezvoltarea rețelei de canalizare. Dacă la sfârșitul anului 2018 în satul Copceac doar 45% din populație avea acces la serviciul de aprovizionare cu apă potabilă și doar 5% la serviciu de canalizare, atunci astăzi 80% din locuitori au acces la apeduct, iar 15% la serviciul de canalizare și sanitație.
Dezvoltarea a serviciului de canalizare din satul Copceac este un proiect mai complex și se desfășoară în câteva etape. Prima etapă a presupus modernizarea rețelei de canalizare moștenite din timpurile sovietice, la etapa doua a proiectului au fost conectate toate instituțiile publice. Actual aproximativ 300 de persoane sunt conectate la serviciul de canalizare, iar pentru anul 2021 primăria Copceac își propune ca numărul de beneficiari să fie de 3-4 ori mai mare, adică aproximativ 30-45% din populația satului.
În perioada 2021-2023, satul Copceac va implementa un proiect destinat îmbunătățirii serviciului de canalizare, cu suportul proiectului “Mă Implic”, din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și implementat de SKAT Consulting. Urmare a acordului semnat, primăria comunei va beneficia de finanțare (cel mult 65.000 CHF), servicii de consultanță și de consolidare a capacităților. Proiectul Mă Implic va ajuta primăria comunei și furnizorul de servicii nu numai să îmbunătățească infrastructura, ci și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și pentru a avea modele durabile de finanțare a prestării serviciilor. În activitatea noastră, ne vom asigura că cetățenii locali, angajații APL-urilor, ONG-urile, agenții economici sunt implicați activ în modernizarea serviciilor publice în comunitate și îndeosebi că persoanele mai puțin avantajate au acces egal la aceste servicii.
Astfel, prin îmbunătățirea serviciului public de canalizare din localitate, se va asigura sănătatea și bunăstarea locuitorilor, se va conserva ecosistemul local, și nu în ultimul rând vor fi create noi oportunități de dezvoltare pentru afacerilor locale. Locuitorii satului Copceac, care au participat la primul exercițiu de cartografiere, au menționat că sunt extrem de bucuroși că vor putea în sfârșit să trăiască civilizat și vor putea să își amenajeze blocuri sanitare în casele lor.