Categorii
Toate

Atelier de Dezvoltare a Serviciilor Publice și Implicarea Cetățenilor – 08-10 iulie 2024

Atelier de Dezvoltare a Serviciilor Publice și Implicarea Cetățenilor - 08 -10 iulie 2024

În perioada 08-10 iulie 2024, proiectul MĂ IMPLIC a organizat un atelier destinat consolidării capacităților consultanților regionali și coordonatorilor locali. Scopul acestui eveniment a fost de a întări cunoștințele și competențele participanților în procesele de dezvoltare și prestare a serviciilor publice, precum și de a promova cooperarea intercomunitară și implicarea cetățenilor.

Obiectivele atelierului au inclus:

  1. Consolidarea cunoștințelor privind dezvoltarea și prestarea serviciilor publice: Participanții au fost instruiți asupra celor mai bune practici și procese necesare pentru furnizarea eficientă a serviciilor publice.
  2. Crearea unei înțelegeri comune a priorităților și abordării proiectului MĂ IMPLIC: A fost subliniată importanța cooperării intercomunitare și modul în care proiectul promovează această abordare.
  3. Facilitarea interacțiunii și schimbului de experiență: Atelierul a oferit o platformă pentru interacțiune și colaborare între echipa proiectului și coordonatorii locali/comunitățile partenere.
  4. Sublinierea importanței implicării cetățenilor: S-a discutat despre beneficiile implicării active a cetățenilor în procesele de dezvoltare locală și guvernare.

În cadrul atelierului participanții au dobândit cunoștințe, competențe și instrumente noi care îi vor ajuta să faciliteze în mod eficient procesele de dezvoltare a serviciilor publice în comunitățile lor.

Acest atelier a reprezentat un pas important în consolidarea echipelor locale și regionale, asigurând astfel o implementare eficientă a inițiativelor de dezvoltare a serviciilor publice și promovând implicarea activă a cetățenilor în procesele decizionale.

#MĂIMPLIC #DezvoltareLocală #ImplicareCetățeni #CooperareIntercomunitară #ServiciiPublice #Elvetia #SkatConsulting

Reamintim că, 14 grupuri de APL-uri din Moldova vor beneficia de o guvernare locală mai puternică și de un acces sporit la servicii publice de calitate, datorită sprijinului Proiectului MĂ IMPLIC, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Skat Consulting. Scopul principal al proiectului MĂ IMPLIC este să contribuie la consolidarea guvernării locale și sporirea accesului populației la servicii publice mai bune. Proiectul va oferi sprijin autorităților locale și cetățenilor pentru a-și îmbunătăți administrația locală, planificarea strategică și furnizarea de servicii publice. Această inițiativă va aduce beneficii pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din aceste comunități. 

 #MaImplicProject #SkatConsulting #SwissCooperation #Elvetia 
#MAIMPLIC #DezvoltareLocala #ServiciiPublice #AdministratieEficienta 

Categorii
Toate

Proiectul MĂ IMPLIC: Start promițător pentru APL-urile partenere!

Start promițător pentru APL-urile partenere!

Suntem bucuroși să anunțăm lansarea primelor activități din cadrul Proiectului MĂ IMPLIC în comunitățile partenere, menite să susțină autoritățile publice locale (APL) în administrarea eficientă a serviciilor publice și promovarea dezvoltării locale într-un mod sustenabil și inclusiv.  

🎯 Un pas crucial pe agenda APL-urilor partenere este Evaluarea Capacităților Organizaționale și Funcționale  a administrației publice locale. Activitatea se desfășoară cu aplicarea instrumentului de evaluare FOCAS, domeniile evaluate fiind: 

  1. Capacitatea organizațională și de planificare strategică
  2. Prestarea serviciilor
  3. Managementul financiar
  4. Participarea cetățenească și transparența
  5. Managementul proiectelor
  6. Resursele umane 

📈 Obiectivul principal al utilizării instrumentului FOCAS este evaluarea capacităților de bază ale APL-urilor în gestionarea eficientă și furnizarea serviciilor publice, precum și identificarea nevoilor de îmbunătățire a capacităților. Această activitate încurajează dialogul, la nivel de primărie, dintre specialiștii autorităților locale și permite o planificare și monitorizare eficientă a progreselor realizate, precum și a domeniilor care necesită îmbunătățire. 

🤝 Exercițiul de evaluare este realizat cu ajutorul instrumentului FOCAS (Functional and Organizational Capacity Assessment), creat de Tetra Tech International Development Services și utilizat de Programul USAID Comunitatea Mea.   Această colaborare a demonstrat cum resursele și expertiza proiectelor internaționale,  pot fi combinate eficient pentru a aduce schimbări pozitive în comunitățile locale.  

📑 Unul dintre rezultatele așteptate în urma evaluării FOCAS este elaborarea și implementarea unui plan de acțiuni axat pe domeniile de îmbunătățire prioritare ale fiecărei APL. Astfel, echipele APL vor putea ajusta sistemele organizatorice și funcționale pentru a soluționa problemele specifice comunităților lor. 

📚 Metodologia FOCAS este recomandată pentru aplicare de către Cancelaria de Stat. Ghidul utilizatorului FOCAS poate fi accesat aici: Ghid FOCAS https://cancelaria.gov.md/ro/apc/instrumentul-de-analiza-capacitatii-organizationale-si-functionale-focas  

Reamintim că, 14 grupuri de APL-uri din Moldova vor beneficia de o guvernare locală mai puternică și de un acces sporit la servicii publice de calitate, datorită sprijinului Proiectului MĂ IMPLIC, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Skat Consulting. Scopul principal al proiectului MĂ IMPLIC este să contribuie la consolidarea guvernării locale și sporirea accesului populației la servicii publice mai bune. Proiectul va oferi sprijin autorităților locale și cetățenilor pentru a-și îmbunătăți administrația locală, planificarea strategică și furnizarea de servicii publice. Această inițiativă va aduce beneficii pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din aceste comunități. 

 #MaImplicProject #SkatConsulting #SwissCooperation #Elvetia 
#MAIMPLIC #DezvoltareLocala #ServiciiPublice #AdministratieEficienta