Categorii
Aprovizionare cu apă Eficiența energetică Toate

Consolidarea integrității în administrațiile publice locale cu sprijinul Proiectului MĂ IMPLIC

Consolidarea integrității în administrațiile publice locale cu sprijinul MĂ IMPLIC

Într-un sat mic din Moldova, unde relațiile personale se intersectează frecvent cu responsabilitățile profesionale, liderii locali se confruntă cu provocări unice. În astfel de comunități și instituții mici, dilemele etice – conflictele de interese, favoritismul sau acuzațiile de lipsă de echitate – pot complica procesul de luare a deciziilor și pot afecta încrederea dintre cetățeni și decidenți.

Cum pot autoritățile locale să transforme aceste provocări în oportunități de consolidare a încrederii?

Aceasta este întrebarea-cheie adresată în a doua fază a Proiectului MĂ IMPLIC, prin intermediul sesiunilor regionale de instruire „Consolidarea integrității în Autoritățile Publice Locale”. Aici, primarii și secretarii consiliilor locale și-au împărtășit provocările lor și au descoperit soluții practice pentru a îmbunătăți climatul de integritate în administrația publică locală.

SITUAȚII REALE LEGATE DE INTEGRITATEA AUTORITĂȚILOR LOCALE
Într-un sat, un primar a relatat despre o dezbatere intensă privind distribuirea resurselor, în care au fost ridicate acuzații de favoritism. Cetățenii au pus sub semnul întrebării de ce anumite familii au primit mai mult ajutor social decât altele. „Nu este doar o chestiune de echitate,” a subliniat primarul. „Este despre încredere. Când oamenii nu au încredere în deciziile noastre, întreaga comunitate suferă.”. Soluția adoptată a fost transparentizarea procesului de alocare a ajutoarelor sociale, publicarea beneficiarilor și implicarea reprezentanților comunității într-o comisie specializată, menită să asigure echitatea distribuției.
Un alt participant, un secretar de consiliu, a împărtășit o poveste despre tensiuni interne cauzate de lipsa unor reguli clare. Legăturile personale ale unui fost consilier au dus la atribuiri de contracte pe criterii netransparente, generând frustrări și suspiciuni în rândul colegilor. „Nu aveam politici clare privind conflictele de interese pe atunci,” a recunoscut secretarul. „Aceasta a creat un mediu de suspiciune și frustrare.”
Astfel de cazuri nu sunt o raritate în cadrul autorităților publice locale din Moldova. Normalizarea corupției la nivelul comunității adaugă un alt strat de complexitate. „Mita și tratamentul preferențial au devenit istoric atât de înrădăcinate încât oamenii le consideră normale,” a mărturisit un primar. „Schimbarea acestei mentalități este la fel de importantă ca schimbarea practicilor noastre.”

 

GHID PRACTIC DE INTEGRITATE PENTRU CONDUCEREA APL

Sesiunile de instruire MĂ IMPLIC au fost concepute exact în acest scop – de a echipa liderii locali cu instrumentele și încrederea necesară pentru a conduce cu integritate. În loc să se concentreze pe principii abstracte, instruirile s-au axat pe exemple concrete și soluții aplicabile, abordând situații reale cu care primarii și secretarii consiliilor locale se confruntă zilnic:

  • Rezolvarea conflictelor de interese: Liderii au învățat să recunoască din timp potențialele conflicte și să aplice instrumente clare pentru a le aborda transparent.
  • Protecția avertizorilor de integritate: Crearea unor canale sigure și anonime pentru raportarea comportamentelor lipsite de etică a fost subliniată ca un pilon al responsabilității, dar și posibilitatea primarilor de a depune avertizări externe la CNA.
  • Transparența în luarea deciziilor: S-au discutat pași practici pentru a face procesele mai deschise și incluzive, de la publicarea proceselor-verbale ale ședințelor până la implicarea cetățenilor în deciziile cheie.

NAVIGAREA COMPLEXITĂȚII POLITICILOR DE INTEGRITATE

Unul dintre cele mai importante aspecte ale instruirii a fost înțelegerea celor 14 politici de integritate necesare pentru APL-uri, prevăzute de Legea integrității nr. 82 din 2017:

  1. Angajarea pe bază de merit și integritate profesională – Selectarea personalului pe baza competențelor, fără influențe externe.
  2. Averea și interesele personale – Monitorizarea declarațiilor pentru a identifica potențiale conflicte și discrepanțe.
  3. Incompatibilitățile în exercitarea funcției publice/ de demnitate publică – Prevenirea suprapunerii rolurilor care pot genera conflicte de interese.
  4. Restricțiile în ierarhia funcției publice/ de demnitate publică – Stabilirea unor limite pentru evitarea abuzului în funcție.
  5. Limitările de publicitate – Reglementarea interacțiunilor publice pentru a proteja imparțialitatea.
  6. Influențele necorespunzătoare – Crearea unui cadru care să împiedice presiunile externe asupra deciziilor. Raportarea influențelor în cadrul autorității sau la CNA.
  7. Conflictele de interese – Identificarea și soluționarea situațiilor care pot afecta obiectivitatea deciziilor.
  8. Favoritismul – Evitarea practicilor care discriminează sau avantajează nejustificat anumite persoane.
  9. Cadourile – Interzicerea acceptării acestora pentru a evita influențarea deciziilor.
  10. Reacția la manifestări de corupție – Adoptarea unei politici clare de răspuns la cazurile de corupție.
  11. Intoleranța față de incidentele de integritate – Crearea unui mediu care să descurajeze încălcările de integritate.
  12. Transparența în procesul decizional – Publicarea informațiilor despre procesele decizionale și implicarea cetățenilor.
  13. Accesul la informații de interes public – Facilitarea accesului cetățenilor la informațiile de interes public.
  14. Gestionarea transparentă a patrimoniului și finanțelor publice – Asigurarea corectitudinii în administrarea bunurilor publice.

Pentru majoritatea participanților, politici precum transparența și angajarea pe criterii de merit erau deja cunoscute și relativ ușor de aplicat. În schimb, aspecte precum restricțiile post-angajare și abordările de toleranță zero față de corupție, au fost percepute ca elemente noi, necesitând clarificări suplimentare. Unele APL de nivelul 1 din orașe, având un număr mai mare de angajați, au demonstrat că dețin deja instrumente eficiente pentru aplicarea practică a tuturor politicilor de integritate. În mediul rural, aplicarea acestora poate fi mai dificilă, însă anumite măsuri, precum declararea conflictelor de interese, transparența decizională și gestionarea transparentă a finanțelor publice funcționează bine. În alte cazuri, pentru politici mai complexe precum declararea averilor sau respectarea restricțiilor ierarhice, intervenția ANI a fost frecvent necesară pentru asigurarea conformității.
Primăriile mai mari, cu mai multă experiență și capacitate, au împărtășit informații valoroase, au oferit sfaturi practice pentru comunitățile mai mici pentru implementarea politicilor de integritate. Acest spirit de colaborare a evidențiat importanța colaborării și învățării reciproce pentru a depăși obstacolele comune.

FORMAREA UNEI CULTURI A INTEGRITĂȚII

Un aspect esențial al sesiunilor de instruire a fost dezvoltarea și consolidarea unor mecanisme sigure și accesibile pentru raportarea corupției. Protecția avertizorilor de integritate reprezintă un pilon cheie în încurajarea semnalării a practicilor lipsite de etică. Participanții au fost încurajați să raporteze influențele necorespunzătoare, să declare cadourile primite și să le refuze orice beneficii care are putea compromite obiectivitatea decizională. De asemenea, declararea și soluționarea conflictelor de interese au fost subliniate ca măsuri indispensabile pentru menținerea unui climat etic în cadrul administrației publice locale.

Această abordare sistemică nu doar că asigură conformitatea cu legislația în vigoare, dar joacă un rol esențial în consolidarea încrederii cetățenilor în administrația publică locală. Crearea unui mediu transparent și responsabil contribuie, pe termen lung, la dezvoltarea unei societăți bazate pe integritate și transparență.
În plus, sesiunile de instruire au pus accent deosebit dimensiunea umană a integrității. „Politicile sunt importante,” a reflectat un primar, „dar ele sunt doar începutul. Integritatea înseamnă cum conducem, cum comunicăm și cum îi facem pe oameni să se simtă.”.
Liderii locali au fost încurajați să adopte un comportament etic în acțiunile lor zilnice, oferind un exemplu pentru echipelor și comunităților pe care le reprezintă. Discuțiile au inclus și strategii pentru implicarea activă a cetățenilor în procesul de guvernare, de la organizarea consultărilor publice până la implementarea unor procese transparente de bugetare participativă. „Când oamenii văd că lucrăm cu ei, nu doar pentru ei, totul se schimbă,” a spus un membru al consiliului.

O CĂLĂTORIE A SCHIMBĂRII „Transformarea începe cu pași mici: Drumul către o administrație locală integră”

Pe măsură ce sesiunile de instruire s-au încheiat, participanții au plecat nu doar cu noi cunoștințe, ci și cu un sentiment reînnoit de responsabilitate și motivație. „Această instruire ne-a reamintit că integritatea nu este o destinație finală – este o călătorie,” a reflectat un secretar al consiliului local. „Este vorba despre pași mici, dar consecvenți, pentru a construi încredere și responsabilitate.”

Proiectul MĂ IMPLIC, susținut de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de SKAT Consulting Moldova, continuă să fie un partener cheie în această călătorie. Prin furnizarea de resurse, expertiză și sprijin pentru dezvoltarea capacităților, proiectul îi împuternicește pe liderii locali să navigheze complexitatea guvernării cu integritate, oferindu-le instrumentele necesare pentru a face schimbări durabile în comunitățile lor.

În unele , impactul deja începe să fie vizibil. Comunitățile încep să perceapă autoritățile locale ca pe niște parteneri de încredere, nu ca pe niște adversari: „La început, oamenii erau sceptici, credeau că e doar o formalitate. Dar acum vin cu întrebări concrete, urmăresc deciziile și chiar ne cer socoteală. Se simte că transparența ne-a forțat să fim mai responsabili.”, a relatat un primar. Pas cu pas, transparența și corectitudinea devin norme, iar un viitor mai echitabil și mai prosper devine din ce în ce mai tangibil.

Categorii
Aprovizionare cu apă Eficiența energetică Toate

Proiectul „MĂ IMPLIC” consolidează capacitățile APL-urilor partenere printr-un nou program de formare

Proiectul „MĂ IMPLIC” consolidează capacitățile APL-urilor partenere printr-un nou program de formare

În perioada iulie – septembrie 2024, Proiectul „MĂ IMPLIC” a evaluat capacitățile organizaționale și funcționale ale celor 56 de Autorități Publice Locale (APL) partenere, utilizând instrumentul FOCAS1. Această evaluare a relevat nevoia de a îmbunătăți competențele în domenii esențiale, precum organizarea serviciilor publice, cooperarea intercomunitară, gestionarea veniturilor, consultarea cetățenilor și digitalizarea administrației. Pe baza acestei analize, echipa „MĂ IMPLIC” a dezvoltat un program de formare modular, care vizează consolidarea competențelor funcționarilor publici și aleșilor locali, adaptat nevoilor și provocărilor cu care se confruntă administrațiile publice locale.

Prin intermediul acestui program, funcționarii publici și aleșii locali au oportunitatea de a învăța cum să administreze eficient și transparent, cum să îmbunătățească managementul resurselor publice și să aplice soluții administrative pentru beneficiul comunității. Un accent deosebit a fost pus pe dezvoltarea competențelor de leadership și planificare, în special în contexte de criză, precum și pe managementul resurselor umane, pentru a asigura o conducere eficientă și motivarea personalului.

 

Programul de formare a debutat în noiembrie 2024 cu cinci module relevante pentru buna funcționare a administrației locale, abordând subiecte esențiale, de la consolidarea integrității în administrația publică locală și aspectele juridice ale cooperării intercomunitare, până la implicarea cetățenilor și comunicarea eficientă.

De exemplu, unul dintre modulele importante a fost cel despre consolidarea integrității în cadrul APL-urilor, moderat de Victoria Popa, consilieră pentru integritate, care a abordat gestionarea conflictelor de interese și a avertizărilor de integritate, dar și mecanismele de prevenire a corupției, subliniind rolul esențial al liderilor locali în promovarea unui climat etic.


De asemenea, trainingul despre implicarea cetățenilor, organizat în colaborare cu Institutul pentru Inițiative Rurale, a oferit participanților tehnici valoroase pentru mobilizarea eficientă a cetățenilor și promovarea unui activism civic real.

Modulul „Aspecte juridice și instituționale ale cooperării intercomunitare”,  moderat de Ion Beschieru, consultant în administrație publică. a abordat concepte de bază privind cooperarea APL-urilor și instrumente juridice pentru prestarea serviciilor publice în comun.

Un alt aspect important a fost formarea în comunicarea eficientă pentru APL-uri, moderată de Veronica Tomescu, Manageră de comunicare strategică, care a oferit participanților instrumente utile pentru gestionarea platformelor sociale, colectarea feedback-ului cetățenilor și crearea și partajarea de conținut relevant. Această abordare va contribui la dezvoltarea unor strategii de comunicare mai eficiente, adaptate la nevoile și așteptările comunităților.

Modulul dedicat Achizițiilor Publice a abordat procedurile, criteriile de atribuire și etapele cheie, precum evaluarea și atribuirea contractelor. Participanții au învățat cum să gestioneze corect achizițiile publice, asigurând transparența și conformitatea cu legislația. De asemenea, au fost familiarizați cu platformele electronice, inclusiv Mtender.gov.md, și au învățat cum să soluționeze litigiile și să gestioneze clarificările în cadrul procedurilor.

Programul deja aduce beneficii semnificative, iar feedback-ul primit de la participanți confirmă impactul pozitiv al instruirilor. Printre participanți se numără primari, viceprimari, consilieri, secretari locali și funcționari publici, iar rezultatele sunt remarcabile în ceea ce privește creșterea colaborării intercomunitare și îmbunătățirea competențelor profesionale.

Prin lansarea Programului de Dezvoltare a Capacităților, Proiectul „MĂ IMPLIC” continuă să sprijine Administrația Publică Locală din Republica Moldova. Confruntate cu schimbări rapide și cerințe tot mai complexe, APL-urile partenere beneficiază de un sistem de formare modular, adaptat nevoilor concrete. Prin perfecționarea competențelor profesionale, APL-urile partenere se pot adapta eficient la contextul în continuă schimbare și pot furniza servicii de calitate cetățenilor.

Notă: FOCAS (Functional Organizational Capacity Assessment) este un instrument de autoevaluare a capacității organizaționale și funcționale, structurat pe funcții/capacități și bazat pe un sistem de punctare bine-definit, dezvoltat de către Programul „Comunitatea Mea” (USAID).