Categorii
Asistență tehnică Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Toate

Mobilitate rurală modernizată cu sprijinul MĂ IMPLIC în Călărași, Tuzara și Nișcani

Mobilitate rurală modernizată cu sprijinul MĂ IMPLIC în Călărași, Tuzara și Nișcani

Trei primării din raionul Călărași – Călărași, Tuzara și Nișcani – dezvoltă împreună un serviciu comun de transport public care va deservi peste 11.000 de locuitori. Această inițiativă vine ca răspuns direct la lipsa conexiunilor rutiere funcționale între sate și oraș, afectând în special accesul copiilor la educație și al adulților la muncă, servicii și medic.

Prin sprijinul oferit în cadrul proiectului MĂ IMPLIC – un proiect de implicare civică în guvernarea locală, finanțat de Guvernul Elveției, cele trei primării pun în aplicare un plan bine structurat care prevede:

  • stabilirea unor trasee și orare adaptate nevoilor reale ale locuitorilor;
  • achiziția a patru autobuze sau microbuze care să asigure curse regulate între localități;
  • amenajarea stațiilor de așteptare și instalarea semnalizării necesare pentru informarea călătorilor;
  • crearea unui sistem local de coordonare și gestionare a serviciului de transport public.

🤝 Consultările publice organizate la nivel local au stat la baza planificării și au confirmat sprijinul cetățenilor pentru această idee. Este primul model de acest tip susținut de proiectul MĂ IMPLIC și are potențialul de a deveni o bună practică replicabilă și în alte regiuni rurale din Moldova.

„Ne dorim un serviciu care să funcționeze în mod constant, pe tot parcursul anului, astfel încât oamenii să nu mai depindă de noroc sau de ocazii pentru a ajunge unde au nevoie”, a declarat unul dintre primari în timpul consultărilor.

Prin această colaborare intercomunitară, localitățile nu doar îmbunătățesc mobilitatea zilnică a oamenilor, ci contribuie activ la modernizarea serviciilor publice în mediul rural.

Intervențiile au loc în cadrul Proiectului „MĂ IMPLIC”, un proiect de implicare civică în guvernarea locală, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Skat Consulting Ltd.

📌 Reamintim că 14 grupuri de APL-uri din Moldova vor beneficia de o guvernare locală mai puternică și de un acces sporit la servicii publice de calitate, datorită sprijinului Proiectului MĂ IMPLIC, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Skat Consulting.

Scopul principal al proiectului MĂ IMPLIC este să contribuie la consolidarea guvernării locale și sporirea accesului populației la servicii publice mai bune. Proiectul oferă sprijin autorităților locale și cetățenilor pentru a-și îmbunătăți administrația locală, planificarea strategică și furnizarea de servicii publice.

Această inițiativă va aduce beneficii directe pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din comunitățile partenere.

#MaImplicProject #SkatConsulting #SwissCooperation #Elvetia
#MAIMPLIC #DezvoltareLocala #ServiciiPublice #AdministratieEficienta

Categorii
Toate

Raportul Anual SKAT Consulting pentru 2024: Servicii publice mai bune și soluții durabile pentru comunități

Raportul Anual SKAT Consulting pentru 2024: Servicii publice mai bune și soluții durabile pentru comunități

Fundația Centrul Moldo-Elvețian pentru Cooperare SKAT este parte a SKAT Consulting – o companie elvețiană de top, specializată în cooperare internațională și dezvoltarea de servicii publice esențiale. Cu o misiune clară de a contribui la condiții de trai mai bune și un mediu sănătos pentru toți, SKAT sprijină guvernele, sectorul privat și societatea civilă din întreaga lume în domeniile apă, construcții, energie și guvernanță.

A fost publicat Raportul Anual SKAT Consulting pentru anul 2024, care reflectă impactul proiectelor implementate în întreaga lume – de la Ucraina și Balcani, până în Africa și Asia. Unul dintre pilonii raportați este activitatea din Republica Moldova, prin proiectul „MĂ IMPLIC – un proiect de implicare civică în guvernarea locală”, susținut de Guvernul Elveției.

MĂ IMPLIC – schimbare prin implicare
În 2024, proiectul MĂ IMPLIC a intrat în a doua sa fază, lucrând cu 56 de primării partenere din Moldova pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice pentru peste 106.000 de cetățeni. Având în vedere dificultățile moștenite dintr-un sistem centralizat și climatul politic adesea fragmentat, proiectul contribuie la consolidarea competențelor autorităților locale și la stimularea implicării comunităților în procesul de guvernare locală.

 

 „Ceea ce ne unește este dorința clară de a îmbunătăți viața în comunități – prin servicii mai bune, fie că vorbim despre gestionarea deșeurilor, iluminat public sau aprovizionare cu apă.” — Anatol Bucatca, Manager Servicii Publice, Proiectul MĂ IMPLIC

 

 

Eficiență energetică pentru un viitor sustenabil

În 2024, componenta EnEff – Eficiență Energetică a continuat să genereze impact în comunitățile rurale din Republica Moldova. Au fost renovate 400 de locuințe, fiecare evaluată individual pentru a identifica cele mai eficiente măsuri de economisire a energiei – cu economii de peste 30% la consumul energetic pe gospodărie.

Totodată, au fost modernizate clădiri publice și instalate panouri fotovoltaice, contribuind la un consum mai sustenabil și la reducerea dependenței de combustibili fosili. Lecțiile învățate au fost împărtășite publicului larg prin campania națională „Iarna cald, vara răcoare”, realizată în parteneriat cu Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED), prin ghiduri, ateliere și materiale video care promovează soluții simple și eficiente pentru locuințe mai confortabile și mai prietenoase cu mediul.

🔗 Accesați raportul complet SKAT Consulting pentru anul 2024 aici: https://skat.ch/wp-content/uploads/2025/03/SKAT-Annual-Report_2024.pdf