Categorii
Asistență tehnică Reforma administrativ-teritorială Toate

Amalgamarea Voluntară în Practică: Moldova Învățând din Experiența Estoniei

Amalgamarea Voluntară în Practică: Moldova Învățând din Experiența Estoniei

Suntem încântați să vă împărtășim experiența realizării unei Vizite de Studiu în Estonia. Între 22 și 26 iulie 2024, un grup de 16 participanți, format din primari din comunități rurale din Nord, Centru și Sudul Moldovei, funcționari ai Cancelariei de Stat și echipa proiectului Mă Implic au explorat procesul de amalgamare voluntară din Estonia și impactul pozitiv al acesteia asupra dezvoltării municipalităților. Am avut ocazia să vizităm instituții cheie ale administrației publice centrale, precum Ministerul Afacerilor Regionale și Agriculturii, dar și Asociația Orașelor și Municipalităților. De asemenea, am fost prezenți în instituțiile administrației publice locale ale municipalităților rurale: Rakvere, Viru Nigula, Saue, Pärnu, Viljandi, Elva și Jõgeva.

Am abordat subiecte esențiale ale reformei precum:

  • Procesul de amalgamare a instituțiilor locale;
  • Optimizarea serviciilor pentru cetățeni și integrarea soluțiilor digitale;
  • Îmbunătățirea calității vieții post-amalgamare;
  • Inițiative de dezvoltare economică de succes;
  • Comunicarea eficientă a procesului de amalgamare cu cetățenii și între APL-uri.

Scopul acestei vizite a fost să oferim participanților informații valoroase despre succesul procesului de amalgamare voluntară din Estonia. Participanții au avut oportunitatea de a învăța direct de la experții locali și de a observa aplicarea practică a reformelor, discutând despre beneficiile și provocările întâlnite.

Această vizită a fost organizată cu sprijinul Guvernului Elveției, la solicitarea Cancelariei de Stat a Republicii Moldova. Echipa proiectului Mă Implic depune eforturi constante, în special în sprijinul inițiativei de amalgamare voluntară lansate de către Guvernul Republicii Moldova. Organizarea acestor serii de vizite de studiu reprezintă o activitate esențială pentru realizarea obiectivelor Proiectului MĂ IMPLIC, care urmărește ca guvernul să promoveze și să coordoneze reforma administrației publice locale într-un mod eficient, eficace și transparent.

În toamna acestui an, se planifică a doua vizită, iar lista participanților va fi definitivată de Cancelaria de Stat.

Mulțumim tuturor participanților pentru dedicare și entuziasm, precum și partenerilor noștri pentru ospitalitate. Apreciem eforturile gazdelor din Estonia și sprijinul oferit în realizarea acestei vizite de studiu.

#ProiectulMaimplic #SkatConsulting #Elvetia #AmalgamareVoluntară
#VizitaDeStudiu #Estonia #Reforma #AdministrațiePublicăLocală #Networking

Reamintim că, 14 grupuri de APL-uri din Moldova vor beneficia de o guvernare locală mai puternică și de un acces sporit la servicii publice de calitate, datorită sprijinului Proiectului MĂ IMPLIC, finanțat de Guvernul Elveției și implementat de Skat Consulting. Scopul principal al proiectului MĂ IMPLIC este să contribuie la consolidarea guvernării locale și sporirea accesului populației la servicii publice mai bune. Proiectul va oferi sprijin autorităților locale și cetățenilor pentru a-și îmbunătăți administrația locală, planificarea strategică și furnizarea de servicii publice. Această inițiativă va aduce beneficii pentru aproximativ 106.000 de cetățeni din aceste comunități. 

 #MaImplicProject #SkatConsulting #SwissCooperation #Elvetia 
#MAIMPLIC #DezvoltareLocala #ServiciiPublice #AdministratieEficienta 

Categorii
Asistență tehnică Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Toate

Peste 100 de mii de cetățeni din 14 grupuri de APL-uri vor avea acces la servicii publice de calitate, datorită sprijinului oferit de Guvernul Elveției

Articol preluat de pe www.zdg.md 

Peste 100 de mii de cetățeni din 14 grupuri de APL-uri vor avea acces la servicii publice de calitate, datorită sprijinului oferit de Guvernul Elveției

Peste 100 de mii de cetățeni din mai multe raioane ale R. Moldova vor beneficia de condiții de viață mai bune urmare a implementării proiectului „MĂ IMPLIC”, faza 2, în cadrul căruia 56 de APL-uri asociate în 14 parteneriate vor primi suport financiar sub formă de grant și asistență tehnică pentru eficientizarea serviciilor publice administrative, pentru îmbunătățirea serviciilor de gospodărie comunală și stimularea dezvoltării economice locale și/sau regionale. În acest sens, experiența Elveției în domeniul administrației publice locale va servi drept model pentru beneficiarii proiectului MĂ IMPLIC, faza II. 

Cu o finanțare de 6,9 milioane de franci elvețieni din partea Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting, proiectul va implementa în țara noastră bunele practici din Elveția, care se bazează pe principiul că administrația publică locală trebuie „să-și asume maximum de responsabilitate, iar autoritățile publice centrale trebuie să ofere ghidare și asistență, în mare parte pentru întrebări și priorități de nivel regional și național”, după cum a declarat Olivier Burki, director Adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova, în cadrul evenimentului de Semnare a Acordurilor de Cooperare: „Pentru o mai bună guvernare la nivel local și acces la servicii de calitate”. 

Prezent la eveniment, Secretarul General al Guvernului Republicii Moldova, Artur Mija a declarat că „prioritățile Guvernului sunt clare: aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană până în anul 2030 și construcția unor instituții puternice care să poată presta servicii de calitate pentru cetățeni și mediul de afaceri”, menționând că la nivel local este importantă creșterea cotei veniturilor proprii pentru că acest lucru oferă mai multă independență în decizii la nivel local și crează o legătură mai strânsă între administrația locală și cetățeni.

„Sursele financiare mari vor veni pe meritocrație și pentru proiecte bine implementate. Cu cât mai rapid fiecare primărie își va dezvolta un portofoliu de proiecte bine implementate, cu atât mai ușor le va fi pe viitor să acceseze fonduri externe”
Artur Mija, Secretarul General al Guvernului Republicii Moldova
Pentru consolidarea capacităților APL-urilor, Guvernul a pus deja la dispoziția administrației publice locale două instrumente: amalgamarea voluntară și asociațiile de dezvoltare intercomunitară. Este bine să ne obișnuim cu ideea că sursele financiare mari vor veni pe meritocrație și pentru proiecte bine implementate. Cu cât mai rapid fiecare primărie își va dezvolta un portofoliu de proiecte bine implementate cu susținerea partenerilor noștri, cu atât mai ușor le va fi pe viitor să acceseze fonduri externe”, a conchis Artur Mija, Secretarul General al Guvernului R. Moldova.
„În calitate de beneficiari ai proiectului veți obține suport în identificarea problemelor și transformarea lor în soluții”
Olivier Burki, directorul Adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova

În cadrul evenimentului, Olivier Burki, directorul Adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova a menționat că APL-urile ar trebui „să își asume cât mai multă responsabilitate pentru problemele regionale și naționale, iar autoritățile publice centrale trebuie să le ofere ghidare și asistență, în special pentru întrebări și priorități de nivel regional și național”. 

„Considerăm că autoritățile locale au o mare responsabilitate în promovarea reformelor, deoarece lucrează cel mai aproape de oameni și cunosc cel mai bine preocupările, necesitățile și aspirațiile acestora. Lucrând cu grupurile de autorități publice locale, proiectul va aborda problema fragmentării sistemului de guvernare locală și va demonstra beneficiile prestării comune a serviciilor. Acest lucru corespunde cu strategia Guvernului de a lărgi unitățile teritoriale administrative prin amalgamare voluntară”, susține directorul Adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova.
„În calitate de beneficiari ai proiectului veți obține suport în identificarea problemelor și transformarea lor în soluții, îmbunătăţirea managementului proiectelor, implicarea civică activă, transparența și digitalizarea activității. Este încurajată includerea în proiect a femeilor, tinerilor și persoanelor cu dizabilități. Mulțumim SCAT pentru acest proiect de învățare și ghidare continuă”, a reiterat Olivier Burki.
„Pentru a îmbunătăți condițiile de viață, nu avem nevoie doar de bani. Trebuie să fim vizionari și creativi și să folosim și alte resurse”
Matthias Morgner, SKAT Consulting / lider de echipă în Proiectul „MĂ IMPLIC”

Matthias Morgner, lider de echipă în Proiectul „MĂ IMPLIC” a subliniat faptul că pentru a îmbunătăți condițiile de viață e nevoie de mai mult decât bani. Trebuie să fim vizionari și creativi pentru a valorifica resursele pe care le avem deja, cum ar fi: oamenii din comunitățile noastre, colaborarea cu zonele învecinate și învățarea continuă”.

În acest context, Matthias Morgner a citat celebrul proverb „Dacă vrei să ajungi repede, mergi singur. Dacă vreți să ajungeți departe, mergeți împreună”, proverb care potrivit liderului de echipă „MĂ IMPLIC” redă principiul de activitate al proiectului în care au intrat doar grupurile de APL-uri de nivelul întâi, care au creat parteneriate sau au inițiat amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Matthias Morgner a menționat cele trei dimensiuni sinergice pe care se desfășoară proiectul:

  • Grupurile de APL-uri de nivelul întâi vor fi ghidate în administrarea eficientă a resurselor și în promovarea dezvoltării locale sustenabile și incluzive.
  • Guvernul va fi încurajat să promoveze și să coordoneze reforma administrației publice locale eficient și transparent.
  • Cetățenii din comunitățile partenere vor fi implicați activ în guvernarea locală și vor influența pozitiv calitatea gestionării serviciilor publice

Proiectul MĂ IMPLIC, faza II va susține partenerii la nivel local și național pentru îmbunătățirea guvernării locale. Intervențiile la nivel local, în grupurile de APL-uri partenere, vor include:  

  • Asistență tehnică și suport pentru consolidarea cooperării între APL-uri în cadrul parteneriatelor, precum cooperarea intercomunitară sau amalgamarea voluntară;
  • Consolidarea capacităților APL-urilor în exercitarea funcțiilor de bază, cum ar fi guvernarea și planificarea strategică, managementul finanțelor publice și furnizarea serviciilor publice;
  • Elaborarea și implementarea Planurilor de Îmbunătățire a Serviciilor și a Planurilor de Operare și Mentenanță a serviciilor gestionate;
  • Alocarea granturilor între 100 de mii și 250 de mii de franci elvețieni, cu o contribuție locală de minim 20% din valoarea grantului, pentru a facilita implementarea intervențiilor comune în fiecare grup de APL-uri.
  • Implementarea unor metode eficiente de implicare a cetățenilor în procesele decizionale și realizarea de inițiative de dezvoltare locală, inclusiv prin acordarea de granturi pentru organizațiile societății civile.

Reporterii ZdG au discutat cu trei dintre primarii prezenți la eveniment. Aceștia și-au exprimat recunoștința pentru posibilitatea de face parte din proiect și au povestit cum vor transforma problemele din comunitățile lor în oportunități.

„Suntem deschiși să mergem în amalgamare voluntară. Nu ne sperie să ne pierdem funcția de primar. Important este că vom acorda servicii de calitate cetățenilor”
Ala Procopciuc, primara satului Călinești

„Prin intermediul Proiectului MĂ IMPLIC și a cooperării dintre localitățile Călinești, Chetriș, Hîncești și Pruteni vom acorda servicii de calitate celor peste șapte mii de cetățeni prin crearea unui serviciu comun de salubrizare, prin mărirea capacității Întreprinderii de Salubritate din localitatea Călinești.

Acest fapt ne va permite să avem un serviciu mai calitativ și mai ieftin pentru cetățeni. Grantul în valoare de 250 de mii de euro va fi utilizat pentru achiziționarea unei autospeciale pentru evacuarea gunoiului, un tractor multifuncțional și tomberoane pentru gospodării”, a declarat pentru ZdG, Ala Procopciuc, primara satului Călinești.

Potrivit acesteia, problema majoră în Călinești este salubrizarea. În sat sunt nouă gunoiști care trebuie evacuate. Satul este amplasat pe malul Prutului, apa este la suprafața solului, și deseori, pe timp de ploi sau când are loc deszăpezirea, au loc inundații care împrăștie gunoaiele.  

Mai mult, satul face parte din Rezervația Naturală Pădurea Domnească, iar speciile rare ale florei și faunei sunt în pericol. „O altă provocare pe care dorim să o soluționăm prin intermediul acestui proiect este salubrizarea spațiilor verzi. Actualmente, pe timp de iarnă, deszăpezirea e o provocare pentru noi. Nu avem tractoare speciale cu care să întreținem cimitirile și parcurile”.

Despre cooperarea dintre APL-uri, primărița susține că este una firească.

 

„Suntem în proces de amalgamare voluntară. Cândva am fost o comună și avem o gunoiște comună și o arhivă comună. În primării e criză de angajați. Împreună cu primarul din Chetriș suntem deschiși să mergem în amalgamarea voluntară. Nu ne sperie să ne pierdem funcția de primar. Prioritari sunt cetățenii, dar nu funcțiile noastre. Cu aceste acorduri de parteneriat vom ridica nivelul serviciilor acordate cetățenilor”, a conchis Ala Procopciuc.

„Ne propunem să îmbunătățim transportul public și managementul deșeurilor la nivel de microregiuni”
Victor Ambroci, primarul orașului Călărași

„La acest apel de proiecte, Primăria Călărași în colaborare cu primăria Nișcani și Tuzara își propun să îmbunătățească transportul public dintre aceste trei comunități și managementul deșeurilor la nivel de microregiuni.

Valoarea grantului este de aproape cinci milioane de lei. Ne propunem să procurăm trei microbuze, să construim stații de așteptare și panou informativ digitalizat pentru confortul cetățenilor.

Pentru îmbunătățirea managementului deșeurilor la nivel de microregiuni ne propunem să procurăm tomberoane pentru consumatorii casnici și o autospecială pentru colectarea deșeurilor. Actualmente, în cadrul întreprinderii municipale avem două autospeciale de model vechi. O unitate de transport nouă va aduce plus valoare și un serviciu prestat calitativ. Primăria Călărași este deschisă pentru viitoarea amalgamare. Cetățenii din Tuzara și Nișcani vin zi de zi în oraș, fie la cumpărături, fie la muncă. Oficializarea amalgamării va fi o comoditate pentru toți. Mai devreme, ori mai târziu, cu siguranță acest lucru se va întâmpla”, a declarat Victor Ambroci, primarul orașului Călărași.

„Vrem să creăm o microzonă-exemplu de colectare separată a deșeurilor”
Ina Codreanu, primara satului Andrușul de Sus

„În prima fază a proiectului am dezvoltat serviciul de management al deșeurilor solide pe baza colectării separate, în parteneriat cu satul Andrușul de Jos. Am amenajat un depozit de colectare a plasticului și a sticlei, avem un tocător de sticlă și o presă pentru plastic. După prelucrare, plasticul și sticla se livrează unui agent economic din municipiul Chișinău.

În cadrul proiectului MĂ IMPLIC, faza I, am făcut multe traininguri utile și am obținut experiență. De aceea, la faza a doua a proiectului am decis să depunem împreună cu primăriile partenere din cadrul GAL-ului și să dezvoltăm ceea ce noi am început la nivelul a două primării.

Vrem să creăm o microzonă exemplu de colectare separată a deșeurilor. Am decis deja că toate utilajele și autospecialele pentru colectarea deșeurilor se va afla la Zîrnești”, a spus cu optimism Ina Codreanu, primara satului Andrușul de Sus.

Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting, în perioada noiembrie 2023 – octombrie 2027. Bugetul total al fazei 2 a proiectului este 6.9 mln de franci elvețieni (CHF).