Semnarea Acordului este un rezultat al activității comune a Echipei de Inițiativă Comunitară și a Primăriei Borogani, care împreună cu cetățenii, depun eforturi comune pentru a îmbunătăți serviciul comunal de gestionare a deșeurilor solide, cu suportul Mă Implic – Proiect de implicare civică în guvernarea locală. În baza acordului, primăria parteneră primește un grant în valoare de maxim 65 000 franci elvețieni, pentru efectuarea lucrărilor și/sau procurarea echipamentelor necesare, pentru realizarea proiectului.
Pe lângă suportul financiar, beneficiarii primesc servicii de consultanță și de consolidare a capacităților. Proiectul “MĂ IMPLIC” ajută primăriile și furnizorul de servicii nu numai să îmbunătățească infrastructura, ci și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și pentru a avea modele durabile de finanțare a prestării serviciilor. În activitatea noastră, ne asigurăm că cetățenii locali, angajații APL-urilor, ONG-urile, agenții economici sunt implicați activ în modernizarea serviciilor comunale în comunitate și îndeosebi că persoanele mai puțin avantajate au acces egal la aceste servicii.
Proiectul este finanțat din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și implementat de SKAT Consulting.
#maImplic #skatConsulting #solidwastemanagement #civicengagement
© Toate drepturile rezervate – 2021 Mă implic