Categorii
Asistență tehnică Mobilizare comunitară Toate Training

Sesiune de orientare pentru facilitatori comunitari

Sesiune de orientare pentru facilitatori comunitari

Pe data de 23 ianuarie 2021, Proiectului ”MĂ IMPLIC” a organizat o sesiune de orientare pentru cei nouă facilitatori comunitari selectați, cu care va colabora în cele 30 de localități/grupuri de localități partenere a proiectului.

Pe parcursul următorilor doi ani de intervenție a proiectului, facilitatorii comunitari vor oferi asistență competentă comunităților partenere din cadrul proiectului; vor motiva, dezvolta și fortifica relațiile de parteneriat cu membrii echipelor de inițiativă comunitară și APL-uri; vor monitoriza, evalua și disemina progresele realizate de  către beneficiarii proiectului.

În cadrul sesiunii facilitatorii selectați au făcut cunoștință cu echipa Proiectului ” MĂ IMPLIC”, au aflat despre specificul activităților proiectului, au însușit diverse metodologii, în domeniul realizării exercițiului de cartografiere, dar și în domeniul realizării ședinței de consens comunitar.

Scopul proiectului ,,Mă Implic” este de a crea condiții ca populația din mediul rural (sate și comune) din Republica Moldova să aibă acces echitabil la servicii publice de calitate. Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting.

Categorii
Aprovizionare cu apă Asistență tehnică Iluminare stradală Managementul deșeurilor solide Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Sanitație Toate

30 de localități / grupuri de localități din Republica Moldova vor beneficia de suport

30 de localități / grupuri de localități rurale din Republica Moldova vor beneficia de suport în cadrul Proiectului de implicare civică în guvernarea locală „MĂ IMPLIC”

30 de administrații publice locale / Grupuri de APL-uri din regiunile Nord, Centru, Sud și UTA Găgăuzia vor implementa proiecte pentru îmbunătățirea serviciilor de gospodărie comunală, cu suportul proiectului “Mă Implic” din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare. 

În procesul de selectare au fost considerate rezultatele vizitelor de evaluare a fezabilității intervențiilor propuse și a interesului manifestat de cetățeni, precum și reprezentarea geografică (per regiuni), spectrul de servicii și modelele de conlucrare a actorilor interesați. 

Solicitările de  îmbunătățire a serviciului de gestionare a deșeurilor solide  au fost cele mai  numeroase, astfel 16 APL-uri/grupuri de APL  vor implementa proiecte în domeniul respectiv. 11 intervenții vizează serviciile de alimentare cu apă potabilă și sanitație (transportare și epurare a apei uzate), iar în alte 3 localități se va lucra asupra îmbunătățirii serviciului de iluminare stradală. 

În localitățile/ grupurile de localități selectate  se va conlucra cu reprezentanții APL, a prestatorului de servicii de gospodărire comunală și cu cetățenii  pentru a organiza furnizarea de servicii de gospodărire comunală într-un mod participativ, eficient, incluziv și durabil.

Am apreciat calitatea dosarelor recepționate și numeroasele abordări inovative regăsite în aplicații, dar și sinergia cu alte inițiative ce au loc în regiune. La fel am remarcat mobilizarea și implicarea localnicilor în cadrul vizitelor de evaluare. Aceasta confirmă faptul că atât APL-urile, cât și localnicii sunt suficient de determinați să dezvolte localitatea prin crearea sau îmbunătățirea serviciilor de gospodărire comunală de calitate, dar și monitorizarea furnizării acestora.”, a declarat Matthias Morgner, Lider de Echipă al Proiectului „MĂ IMPLIC”. 

Lista celor 30 APL/Grupuri de APL-uri selectate, aprobată de Consiliul de Coordonare al Proiectului „MĂ IMPLIC” poate fi vizualizată aici.

În prima etapă de selectare au fost  evaluate 210 de dosare în baza a șapte criterii: viziune, abordări inovative, implicare comunitară, numărul de beneficiari, sustenabilitate, sinergie cu alte proiecte și experiențele anterioare. În rezultatul evaluării dosarelor au fost preselectate 45 APL/grupuri de APL, care au fost vizitate de experții proiectului pentru a evalua fezabilitatea intervențiilor propuse și a interesului manifestat de cetățeni. La fel au fost luate în calcul și  reprezentarea geografică (per regiuni), spectrul de servicii și modele de conlucrare a actorilor interesați. 

În baza acestor rezultate, Consiliul de Coordonare, format din reprezentanții Cancelariei de Stat a Guvernului Republicii Moldova, Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Infrastructurii, Congresului Autorităților Locale din Moldova, a aprobat lista  APL-urilor/grupurilor de APL-uri partenere ale Proiectului „MĂ IMPLIC”.

Scopul proiectului ,,Mă Implic” este de a crea condiții ca populația din mediul rural (sate și comune) din Republica Moldova să aibă acces echitabil la servicii publice de calitate. Proiectul „MĂ IMPLIC” este finanțat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și implementat de Skat Consulting.