Categorii
Aprovizionare cu apă Asistență tehnică Biești Mobilizare comunitară Prestatori de servicii de gospodărie comunală Satul Nou Toate

Biești și Satul Nou au semnat Acordul de Grant în cadrul parteneriatului cu Proiectul MĂ IMPLIC

Biești și Satul Nou au semnat Acordul de Grant în cadrul parteneriatului cu Proiectul MĂ IMPLIC

Semnarea Acordului este un rezultat al activității comune a Echipelor de Inițiativă Comunitară și a Primăriilor, care împreună cu cetățenii, depun eforturi comune pentru a îmbunătăți serviciul comunal de alimentare cu apă, cu suportul Mă Implic – Proiect de implicare civică în guvernarea locală. În baza acordului, fiecare primărie parteneră primește un grant în valoare de maxim 65 000 franci elvețieni, pentru efectuarea lucrărilor și/sau procurarea echipamentelor necesare, pentru realizarea proiectului.

În cadrul proiectului în satul Biești va fi construită o stație suplimentară de captare a apei și reabilitată o sondă de apă din localitate, iar în Satul Nou va fi îmbunătățită stația de captare și pompare a apei și vor fi înlocuite rezervoarele de înmagazinare a apei.

Pe lângă suportul financiar, beneficiarii primesc servicii de consultanță și de consolidare a capacităților. Proiectul “MĂ IMPLIC” ajută primăriile și furnizorul de servicii nu numai să îmbunătățească infrastructura, ci și să dezvolte pe termen lung abordări pentru a menține această infrastructură într-o formă bună și pentru a avea modele durabile de finanțare a prestării serviciilor. În activitatea noastră, ne asigurăm că cetățenii locali, angajații APL-urilor, ONG-urile, agenții economici sunt implicați activ în modernizarea serviciilor comunale în comunitate și îndeosebi că persoanele mai puțin avantajate au acces egal la aceste servicii.

Proiectul este finanțat din fondurile Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) și implementat de SKAT Consulting.

#maImplic #skatConsulting #watersupply #civicengagement